SEVEN POUNDS...

Sapte batai de inima... sapte clipe din viata..., sapte alegeri... un om.
De cata dragoste si sacrificiu poate capabil un om? Poate fi masurata intensitatea sentimentului? Poate fi comparata?
Oare ce ne trebuie sa ne trezim? Ce sacrificiu trebuie facut ca sa ne dam seama care este cel mai important lucru in viata noastra?
Pe cati oameni mai trebuie sa ranim pana ne dam seama care este de fapt esenta vietii, ceea ce conteaza pana la urma cand toate celelalte pier? Din ce punct al existentei noastre am ales egoismul si in ce punct vom renunta la el?
Doar un suflet care a suferit pana la limita inferioara a capacitatii lui, doar un om care a trecut prin propriul iad este capabil sa se descopere, sa se regaseasca, pentru ca atunci ar fi dat jos hainele orgoliului si suferinta i-ar fi slefuit inima de stratul de piatra pana cand se vede iar rosie, pana cand emite energie si caldura iar. Doar atunci isi poate regasi raiul, in interiorul lui. Inevitabil drumul spre rai trece prin iad, renasterea urmeaza dupa moarte.
Imi plange deseori sufletul cand ma uit in jurul meu si constat ca exista atata loc pentru mai multa bunatate si dragoste si tot ce vad este indiferenta, egoism, orgoliu, micimea sufletelor ratacite.
Oare ce ne trebuie? Oare cand? Este cumva o utopie? Am dormit atat de mult si am visat ca omul are un suflet curat si sincer pe care-l pune la bataie fara teama si fara sa se ascunda dupa scuze penibile?
Am dormit oare atat de mult si acum cand ma trezesc nu mai recunosc locul in care sunt? Vreau sa ies din lumea asta.... exista o alta lume pe care sa o descopar... se lasa asteptata sau o blochez eu?
Inimile noastre bat din prima clipa in care alegem sa traim pana in ultimul moment in care alegem sa renuntam. De ce irosim atatea batai de inima? De ce ne este frica sa iubim?
De ce aleg oamenii sa traiasca cu adevarat in momente in care afla ca timpul lor a fost scurtat? De ce trebuie sa ajungem acolo ca sa putem trai cu adevarat? De ce ne este frica mai exact?
Vegetam sau traim cu adevarat?
Incercati un experiment. Asezati-va in fata unei oglinzi si uitati-va in ochii vostrii. Puteti sa va uitati in proprii ochi? Priviti-va pe voi insiva in ochi si raspundeti-va la intrebarea: "cine sunt eu fara serviciul meu banos, fara cariera mea, fara faima mea, fara casa mea mobilata, fara masina mea, fara hainele mele, fara diplome si fara orgoloiu?"
Imaginati-va fara toate aceste lucruri care considerati ca va dau valoare, cine sunteti in realitate? Cine sta langa voi cand nu mai aveti toate aceste lucruri? mai avet prieteni fara toate astea?
Daca da, atunci sunteti niste oameni norocosi cu adevarat. Daca nu, atunci ar trebui sa va dea de gandit. Toate invelisurile pe care le folosesc sa ma ascund valoreaza ceva? sau imi folosesc drept ascunzatoare?
Si nu in ultimul rand vizionati filmul "SEVEN POUNDS".... asta in cazul in care nu l-ati vazut deja pana acum.

LEGEA ATRACTIEI APLICATA partea a II-a

Zilele trecute mi s-a intamplat un lucru ciudat si placut in acelasi timp.
M-am intors acasa dupa plimbarea din parc. Incercasem o iesire pe role insa ploaia a gonit orice suflare omeneasca de pe aleile parcurilor, chiar de pe strazi. Deja incerc de 2-3 saptamani sa ies in week-end cu rolele in parc si ca un facut, incepe ploaia. Mi-am dat deama ca in mintea mea persista ideea "cum ies in parc sa ma plimb cu rolele, cum incepe ploaia" si fraza asta suna periculos a regula.
In alta ordine de idei am constatat ca marea majoritate a lucrurilor pe care le fac au devenit de un automatism terifiant. Am inceput sa fac lucruri fara sa constientizez ca le fac. Ma dezbrac de haine le pun aranjate pe spatarul scaunului, imi scot i-pod-ul si ii incolacesc firul castilor punandu-l pe frigider sau in sifonier langa ceasul de mana. In ziua cu pricina mi-am scos i-pod-ul insa nu l-am pus unde il puneam de obicei, si m-am dus sa fac dus. Ulterior, cand mi s-au limpezit gandurile mi-am dat seama ca il pusesem in pat din dorinta de a-l utiliza apoi. Dupa ce m-am intors de la dus nu imi mai aduceam aminte ca aveaam un i-pod si ca vroiam sa ascult muzica, m-am trezit dupa 2-3 ore ca vreau asta. L-am cautat in locatia 1, apoi in locatia 2, am intrebat pe fiecare membru al familiei daca nu mi-a vazut cumva micul dispozitiv alinator de suflete. Nimeni nu stia nimic, nici macar fiul meu de 4 ani.
Am luat-o ca atare si am inceput sa cred ca l-am pierdut.
Prima oara am simtit un disconfort. (Inca ma atasez de lucruri si oameni si oricat m-as fi educat pana acum inca nu trec cu naturalete peste pierderi, de orice fel ar fi ele). Apoi m-a cuprins un sentiment de parere de rau si de tristete, exagerata as putea spune. Realizez ca in mintea mea cele mai frecvente cuvinte erau "l-am piedut. Asta e! O sa imi iau altul! Mah, ce rau mi pare de el! Macar cine l-a gasit sa-i fi dat si incarcatorul". Am dormit agitata si noaptea, dimineata ... nu mai zic cum m-am trezit.
Parintii mei, in lipsa mea, au intors casa cu fundu' in sus in cautarea catorva centimetri patrati argintii. Verdict: nu l-am gasit! Eu imi propusesem sa aspir praful din cameera si sa restabilesc ordinea. Mama imi propune sa mutam si mobila lucru care mi se pare agasant in stadiul de oboseala in care ma aflam. O refuz spunandu-i ca nu are rost acum sa rasturnam lumea.
Paradoxul survine in momentul in care, fara vreo explicaie logica din partea-mi, ma surprind avand in suflet un sentiment de impacare si liniste, stiind sigur ca imi voi revedea micutzul prieten.
Cand ma pregateam sa-mi fac patul ma intreaba tatal meu daca nu vreu cumva sa schimb prelungitorul pt calculator. Imi surade ideea si incepe procesul de dat la o parte fotoliile.
Minune! Ce vad?!
I-pod-ul meu intr-un plic in care se stocheza CD-uri, intre perete si fotoliul unde dorm. Desi mi-am crezut fiul ca nu el a fost farseurul mi-a fost usor sa concluzionez ca el este faptasul.
Ideea pe care am vrut sa o conturez este simpla: am crezut - am atras, si asta la un interval de timp foarte scurt de la generarea gandului.
Am inceput sa fiu din ce in ce mai atenta cu lumea mea, sa constientizez regulile dupa care functionez, sa nu ma mai supar atunci cand intalnesc un prag, ci pur-si-simplu sa permit sa se intample cand simt ca nu reprezinta nici un periclol, pentru ca TOTUL VINE IN VIATA NOASTRA CU UN SCOP. IMPORTANT E SA FIM CONSTIENTI.

CE ESTE DRAGOSTEA...

Am intrat recent pe blogul unei prietene si am citit o insemnare despre definitiile dragostei, lucru ce m-a inspirat si m-a indemnat sa astern randurile ce urmeaza.
Dragostea... acest concept atat de pur si simplu pe care oamenii au tendinta sa-l complice si sa-i dea nuante, sa si-l explice, sa-l conteste sau pur si simplu sa-i conteste existenta.
Exista diferite forme de dragoste pe care le putem vedea in jurul nostru: dragostea mamei pentru puiul ei, dragostea fratelui pentru sora, dragostea fiilor pentru parinti, dragostea de frumos, dagostea unui barbat pentru o femeie. Dintre toate formele de dragoste ultima mentionata o consider esentiala in ascensiunea evolutiva.
De ce? Simplu. Sentimentele pe care le nutresti pentru o persoana sunt barometrul sufletului tau.
Dragostea adevarata nu este limitativa, nu este restrictiva, geloasa, posesiva sau cu vreun interes ascuns. Dragostea adevarata uneste doua suflete care vibreaza identic si le confera puteri remarcabile.
Atunci cand iubesti si esti iubit simti ca esti mai puternic, ai mai multa incredere in tine, ai aripi. Dragostea presupune uneori jertfe pe care le faci fara sa astepti nimic in schimb. Dragostea este arma secreta care ne-a fost data ca sa ne apropie pe noi, femeile, de barbati ca impreuna sa ne bucuram de acest dar de pret si cu ajutorul lui sa evoluam. Din dragoste ii ofer dragoste celui de langa mine si tot din dragoste vad omul de langa mine in adevarata lui haina. Darul pe care il impartim ne ajuta in redescoperirea noastra, in evolutia noastra, si a fost in asa fel creat incat desavarsirea sa se faca prin cel de langa noi.

THE MOST BEAUTIFUL THINGS IN LIFE ARE FREE

Inca de cand eram atatica (adica atatica, de aici pana aici)... mititica insemnand, am tot auzit vorbind adultii de prin imprejurimi, pe un tot grav de altfel si profund marcati de constatarile lor, ca "cele mai frumoase lucruri in viata dureaza putin", "nimic nu este gratuit", "lucrurile bune sunt pacatoase" - sau mai bine zis "lucrurile care iti fac placere nu sunt bune", "viata e grea", "o sa vezi tu cand o sa fii mare ca nu o sa mai ai timp de nimic", "bucura-te de copilarie cat poti ca viata de adult e nasoala", "pune mana si invata ca fara scoala nu faci nimic in viata", "daca nu termini o facultate esti ratat", "fara bani nu faci nimic", "dragostea nu dureaza", "casatoria e la inceput miere si apoi rahat" (sau cacat - in limbaj popular), "nimeni nu iti face bine fara sa aiba un interes ascuns", "nu mai face cutare lucru ca ne vorbeste lumea" (asta imi place cel mai tare - cand o aud ma transform in varcolac :))) ), "barbatii nu vor decat un singur lucru de la tine - sex, si e bine sa ii vrajesti cat mai mult pana obtii ceea ce vrei tu" (era mai simplu si mai rapid fara vrajeala - ha ha ha), "in societatea de azi nu reusesti sa faci nimic daca nu dai o spaga", "femeile care se bucura de sex la fel de mult ca barbatii sunt curve", "o femeie la locul ei nu face d'astea" (nu pot sa va spun ce inseamna "d'astea" - nu de alta dar unii s-ar putea sa nu stiti nici acum - ha ha ha), "daca te imbraci in rosu si negru esti panarama" - si clar ti-o ceri (deci daca o patesti sa stii de unde ti se trage), "nu exista barbati perfecti", "barbatii sunt porci", "femeile sunt curve", (implicit traim intr-o societate de curve crescatoare de porci :))) ), "nici un barbat nu ii este fidel nevestei", "bucura-te de viata ta de acum si cupara-ti acum ce vrei ca dupa ce te mariti n-ai sa mai pupi", "copii iti distrug viata", "viata e grea" - sau mai exista varianta dura si necenzurata spusa la nervi "viata e de cacat" -, "banii se castiga greu", "banii nu pica din cer", "daca nu ti-ai intemeiat o familie pana la 30 de ani esti ratat pentru ca nu esti in randul lumii", "femeile iti toaca banii si iti distrug sanatatea", "nu mai visa la cai verzi pe pereti, pune mana pe carte ca asta-i baza; lasa sportul, muzica si dansul, ca astea-s bazaconii", "uite dom'le! l-a crescut de mic si la batranete nu-i aduce nici un pahar cu apa"... si lista mea ar putea continua lejer, insa ma opresc sa mai iau un pic de aer.
Uuuuf! De unde sa incep?!...
Initial m-am gandit la faptul ca suntem educati de mii de ani intr-un anumit fel si propagarea asta sigura si rapida a sabloanelor educative sunt sigura ca a estimat-o un om extrem de luminat care s-a gandit ca este o metoda de manipulare excelenta - programarea mentala a oamenilor.
N-am inteles niciodata de ce am fost educati ca sexul este ceva rusinos si este un pacat, cand de fapt este unul dintre cele mai de pret daruri cu care am fost binecuvantati. Si unde mai pui - daca e corect facut inlocuieste orice medicament pentru imunitate, depresie, slabire, etc. Nu si-a pus nimeni intrebarea "de ce sa fi fost creati printre singurele mamifere de pe pamant care simte placerea in timpul actului sexual?". Ce sens avea sa fii creat asa? Sa ti se dea un dar doar pentru a-ti fi testata capacitatea de a rezista? Mi se pare cea mai mare prostie. Am fost creati asa cum suntem pentru un scop, si acela spre binele si evolutia noastra. Corpul uman a fost creat in asa fel incat sa se poata regenera singur, sa nu aiba nevoie de energie din exterior ci sa o genereze el dinauntrul lui. Exista atatea lucruri simple de care ne putem bucura si care ne pot incarca pozitiv! Oare nu le vedem tocmai pentru faptul ca sunt prea simple?
Asa cum s-a intamplat cu sexul s-a intamplat cu multe lucruri marunte care aduc bucurie sufletului si corpului.
Spre exemplu: ciocolata. "Nuuu! Ciocolata ingrasa". Nu e buna! Saracul corp, sarmanul sufletul meu! N-are voie sex, n-are voie ciocolata... pretty tough so far!
Inghetata :))) dezastru! "Inghetata ingrasa" si unde mai pui ca "te imbolnavesti daca mananci inghetata", se umfla gatu', iti ies ochii din cap, zaci o mie de ani nefericit.
Incet, in timp, in decurs de vreo 15 ani, am privit in jurul meu si am observat cum aproape tot ce ne inconjoara a devenit cancerigen sau ingrasa (ciocolata, pastele, painea,untul, dulceata, mierea, inghetata, prajiturile, limonadele, pizza, fripturile cu cartofi prajiti, mancarea incalzita la microunde, cafeaua, toate alimentele care contin conservanti - si care contineau si inainte numai ca nu le botezasera nimeni "E"-uri - vopseaua de par, cremele de piele, apa, soarele,tutunul, sexul, telefonul mobil, calculatorul, si lista continua). Ce s-a intamplat cu oamenii? Priviti in jurul vostru programarea mentala: majoritatea sunt obezi si foarte multi mor rapusi de cancer. Mai nou sunt bolile cardiace si mai sunt inca alte 7 mii de maladii si sindroame care sunt foarte rare dar, coincidenta, sufera de ele jumatate din populatia globului.
Cetateanul, in dorinta de a se conforma si de a nu iesi din rand, deschide cumintel gurita si ia hapul pe care i-l servesc luminatele capete care stiu mai bine ce si cum. Astfel nici o durere nu mai trece decat cu un analgezic din ce in ce mai concentrat si puternic (propolis? echinaceea?ceaiuri? pfff ce-s alea), vitaminele din legume si fructe nu mai sunt de ajuns si musai ni se prescriu vitamine in cutiuta de la farmacie. Vad in jurul meu oameni care stau cumintei si docili in banca lor dezvoltand fobii fata de aproape toate lucrurile care-i inconjoara. Merg pe strada jumatate morti si nu se intreaba prin ce miracol inca se mai pot deplasa. Ideea de ansamblu ar fi aceea ca noi, oamenii, am fost aruncati pe Pamant ca pedeapsa si ca e un fel de puscarie pe viata unde trebuie sa ne chinuim si sa ne curatam de pacate care nu le-am comis noi ci parintii nostrii, si cu cat ne chinuim mai tare si suferim mai mult cu atat straluceste mai tare locul rezervat in Rai. Ce drog, ce ameteala, ce pacaleala! Trecem prin viata drogati, amortiti. Raiul si iadul sunt aici, pe pamantul pe care ne traim existenta. In fiecare din noi este un pic de rai sau de iad, depinde ce alegi. Pedepsele si dreptatea nu asteapta sfarsitul lumii, se intampla acum. Fiecare fapta genereaza o reactie pe care unii o percep ca un lucru bun - adica o rasplata, altii ca un lucru rau, implicit o pedeapsa. Obositor!
De ce "The most beautiful things in life are free"? Pentru ca singurul lucru de care avem nevoie este corpul nostru insufletit - atat! Am fost creati perfecti, cu o capacitate uimitoare de a ne vindeca singuri doar prin puterea mintii noastre si totusi multi aleg sa se autoflageleze. Exista un echilibru in fiecare lucru pe care simtim sa-l facem. De ce sa simtim frustrare?
IUBIREA - este o bucurie gratuita. Poti gasi iubire in tine si in ceilalti, depinde de tine.
CIOCOLATA - DA! imi place sa mananc ciocolata si putin imi pasa ca majoritatea considera ca ingrasa. Eu nu. Nu ciocolata ingrasa, si nici inghetata, si nici pastele si nici cartofii, si nici painea cu unt si cu gem, si nici ceaiul cu zahar. Existau niste vremuri in care mancam pe rupte toate astea si nimeni nu era gras.
SOARELE, AERUL, NATURA, PLOAIA, ZAMBETUL COPIILOR, UN SARUT DIN DRAGOSTE, sunt cele mai frumoase lucruri din viata noastra, cele mai simple si sunt gratuite.
Nu spune nimeni ca stresul sau lipsa de afectiune, frustrarile, nemultumirea interioara, frica, izolarea, sedentarismul ingrasa. Astea sunt adevaratele cauze ale efectelor pe care le identificam in jurul nostru.
Daaa! A existat o mare revolutie la nivel mondial care a abolit sclavia - poate pe cea fizica. Inca suntem sclavi pentru ca mintile noastre sunt prizoniere.
Asa cum am mai afirmat, LIBERTATEA este o stare de spirit - este sentimentul lipsei de constrangeri. Simti oare prin corpul tau constrangerile? Sau le simti cu mintea? Ce ma deosebeste pe mine, un om care fac in fiecare zi acelasi lucru si intru intr-un automatism macabru asteptand sa-mi treaca viata, sau sa ies la pensie, de un condamnat pe viata inchis intr-un penitenciar? Ba chiar puscariasul are cel putin 2 mese pe zi, televizor, in unele tari au sali de sport, biblioteci, acces la educatie. Si atunci ce fac eu cu viata mea?! Ce crima am comis de m-am condamnat pe viata?!
Degeaba imi plac foarte multe lucruri daca sunt constrans de reguli bine ancorate in mintea mea si nu ma pot bucura.
Ca incheiere va spun ca indiferent cine ce spune eu mananc paste, cartofi si paine, ma bucur de ciocolata si inghetata, fac si sex de placere si nu de performanta, din dragoste si nu din orgoliu, pentru ca sunt libera si nimeni nu are drept de proprietate asupra mea.

DESPRE CREATIE

Cum se numeste sa sunt cand aleg sa rad de ceea ce nu inteleg? Cum ma numesc atunci cand, de la inaltimea la care consider ca sunt, privesc in jos ironic ? ORB? MUT? Mi-am pierdut sesibilitatea? Ratacit?
Mi se pare fascinanta natura umana care gaseste mereu cai de a se adapta, de a supravietui. O parte a reprezentantilor speciei umane aleg sa evolueze, sa se implineasca, sa devina mareti si sa se faca auziti prin creatia lor; altii, din nefericire, considera ca cea mai comoda cale de a atinge maretia este supunerea celor pe care-i considera mai slabi. De ce sa ma chinui sa creez ceva cand pot sa distrug? In felul asta lumea ma va tine minte cu siguranta.
M-am oprit o secunda si am ascultat muzica lumii... si mi-am dus aminte ce sunt si pentru ce sunt.
Inca din copliarie mi s-a povestit despre creatia acestei lumi: cum Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa si i-a oferit in dar liberul arbitru, dar pe care omul nu l-a putut stapanii, dar care l-a depasit si l-a aruncat intr-o prapastie.
Multi si l-au imaginat pe Dumnezeu un stapan nemilos, care a dat porunci pe care daca indraznesti sa le incalci vei sfarsi in flacarile iadului.
Eu mi l-am imaginat mereu trist, plangand ca un tata pentru copilul lui pe care-l vede cum se distruge singur, un tata care intinde o mana sa-l salveze dar copilul orbit de orgoliu trece pe langa ea fara sa o vada sau sa o simta.
Am devenit atat de orgoliosi incat nu mai vedem cararea spre casa. Orgoliul ne-a orbit intr-atat incat nu mai vedem creatia nici daca este simpla in fata noastra.
M-am oprit o secunda sa ascult muzica lumii... si am privit in jurul meu... Ce vad? Vad copii care vin pe lume in durere si nu din dragoste. Copiii sunt ingeri veniti in lumea noastra ca sa ne invete sa iubim. Cati copii sunt conceputi din dragoste? Si aici nu ma refer la faptul ca mama si tatal lui au simtit o oarecare atractie fizica unul fata de celalalt. Cati parinti considera copii un dar si nu ceva util care sa le dea un pahar cu apa la batranete? Cati parinti se opresc sa asculte ce spun copii lor? Cati parinti privesc spre copii lor cu ochii sufletului, acceptandu-i asa cum sunt, si iubindu-i fara sa incerce sa ii transforme in imaginile lor esuate in timp. Cati adulti au curajul sa recunoasca ca exista oameni mai destepti decat ei? Cati au curajul sa accepte ca un copil poate fi un geniu?
Ce facem cu acesti ingeri care sunt trimisi sa ne salveze sufletele? Ii modelam dupa sufletele noastre fricoase. Ii trimitem in scoli si ii incadram in sisteme care se straduie sa stearga orice urma de originalitate din om, se straduie sa stearga omul din om. Nu ne mai pasa. Facem un copil ca asa s-a intamplat sa fie, apoi mai facem unul ca sa nu creasca singur celalalt, se mai intampla apoi un accident si apare inca unul. Dar nu-i nici o problema pentru ca acolo unde creste unul, cresc si ceilalti, asa... cum o fi.
De ce vor unii oameni sa aiba copii cu orice pret? Din orgoliu? Ca sa fie in randul lumii, ca sa se simta intregi? Pana la urma nu este vorba de ei, este vorba despre noi. Si asta se vede in ei, se vede in felul in care nu le mai straluceste lumina in ochi, in felul in care ochii lor sinceri si puri au devenit de fapt ochii malitiosi ai parintilor.
Un copil este imaginea reflectata a parintilor lui. Pentru ca el da ceea ce primeste si, spre deosebire de adulti, nu are experienta necesara construirii unei masti elaborate. Daca un copil primeste dragoste in familie nu isi va pierde inocenta. De ce exista copii rautaciosi si orgoliosi inca de mici? Imita - ei ne imita pe noi.
Ne jucam de-a Creatorul fara sa fim pregatiti pentru asta.
De ce nu privim inauntrul nostru, de ce nu alegem sa ne vindecam pe noi inainte de a ne multiplica? Dumnezeu nu ne-a dat darul procreerii ca sa populam planeta, ni l-a dat ca experienta asta sa ne invete ceva, sa ne invete sublimul.
Voi mame care alegeti sa va omoriti copiii de rusine ca-i aveti sau de teama ca nu veti avea cu ce sa-i hraniti, voi mame care ii abandonati din lasitate sau voi femei care alegeti sa faceti un copil in speranta ca veti priponi masculul in batatura, voi tati carora nu va pasa de femeile de langa voi care daruindu-se voua v-au oferit cel mai de pret dar, un pomisor sadit in gradina vietii de care amandoi trebuie sa aveti grija in egala masura si sa-l inconjurati cu dragoste! Da, voi! Treziti-va. Uitati-va la voi si la repercusiunile faptelor voastre. Fiecare medalie are un revers, fiecare fapta are o plata.
Am stiut mereu ca am venit pe lumea asta cu un scop. Adevarat este ca nu am stiut din totdeauna care este acela.
Nu suntem fiinte aleatorii pe o planeta uitata intr-o galaxie undeva traind in legea hazardului. Suntem aici ca sa traim experienta creatiei, ca sa putem fi intregi cu adevarat intelegand si traind iubirea in toate formele ei. Cum altfel am fi putut trai toate formele de iubire decat in forma umana?
Ce-ar fi daca in loc sa ne ocupam timpul pretios criticand pe ceilalti si incercand din rasputeri sa-i facem sa se simta mici, sa ne construim pe noi si sa avem grija de ograda noastra?
Cei care gasesc raspunsuri la intrebarile mele sau macar i-au pus pe ganduri sunt niste oameni norocosi.
Va doresc tuturor sa descoperiti ca sunteti ca ei, norocosi!

SECRETUL PURITATII

Imi persista de ceva vreme in minte intrebari cum ar fi: "de ce murim? de ce ne mor sufletele? de ce uitam sa iubim cu cat inaintam in varsta?
Ieri am avut o revelatie. Mergeam cu metroul spre casa, absenta ...in povestea mea. Vagonul era aproape liber. In fata mea, pe bancheta, stateau doua perechi: doi baieti si doua fete, de aproximativ 16-17 ani. Erau atat de frumosi. Nu pentru ca aveau frezele ca din desesnele japoneze, asa cum e ultima moda acum, nu pentru ca aveau cercei in buza sau in nas si nici pentru ca aveau corpuri subtiri si atletice. Frumusetea era in ochii lor. Se sarutau ca si cum n-ar mai fi existat nimeni in jurul lor. Traiau sarutul acela cu fiecare particica a fiintei lor. Ei erau doar acolo. Nu aveau alte griji.
Asta m-a facut sa ma intreb: de ce oare la 30 de ani nu mai putem iubi atat de sincer? De ce suntem atat de suspiciosi si in ochii nostrii lumina sta sa moara?
Incercam sa-mi ascund lacrimile ce-mi stateau in coltul ochilor. Nu erau lacrimi de invidie sau ciuda... Erau lacrimi pentru mine. In sufletul meu plangeam pentru ca apoape am uitat cum este dragostea pura. Nu o mai recunosc in jurul meu.
Tot eu mi-am raspuns: uitam sa iubim din cauza experientelor traite. La 16 ani cate caderi ai? Cate esecuri si respingeri, cate rani? Ce dorinte de parvenire ai putea avea la 16 ani? Ce averi si ce masini ti-ai dori? Toate experientele noaste negative ni se imprima adanc in noi si ne taie aripile, aripi care ne ajutau sa ne inaltam cand eram de varsta lor. Alegem sa pastram tristetea de cele mai multe ori.
Ce s-a intamplat cu aripile mele? De ce am permis sa imi fie taiate?
Din cand in cand am stari pe care nu mi le pot explica, stari de tristete desi nu am motiv. Parca as avea nevoia sa-mi jelesc propriul suflet, sa-mi fie mila de el si sa-l plang. In momentele alea as vrea sa fiu intr-un loc in care sa stau singura, sa nu mai interactionez cu nimeni. Simt nevoia sa fiu trista fara sa fiu criticata si fara sa oblig pe cineva sa ma suporte asa.
Dar ce faci daca starea asta se generalizeaza? Si din izolarea in care singur te-ai bagat nu mai poti iesi fara ajutor? Ce faci daca mainile carora le-ai intors spatele nu mai sunt acolo sa te scoata din intuneric?
De ce i-am lasat sa-mi taie aripile? Unde eram cand se intampla asta? Ce faceam cand fiecare vorba urata si rea incerca sa ma convinga ca nu sunt frumoasa, ca nu sunt buna si demna de lumea in care traiesc, ca nu sunt destul de desteapta si ca nu pot iubi destul? De fiecare data cand am crezut vorbele aruncate cu dusmanie si invidie spre mine am permis sa mi se taie din aripi.
Ma gandesc iar la adolescentii din metrou si imi doresc ca toti sa fim ca ei, cu sufletul pur. Imi doresc sa ne aducem aminte de noi, de dragul nostru si al copiilor care se nasc... ca ei sa cunoasca iubirea adevarata.

PENTRU COPILUL CARE SUNT…SI PE CARE NU L-AM UITAT

Ploua torential in Bucuresti. Ploua in rafale. O ploaie de vara cu descarcari electrice, exact asa cum mi-am dorit acum cateva zile. Iata, dorinta mi s-a indeplinit.
Ma intorceam spre casa, seara la ora 20:30. Iesind de la metrou am simtit aerul mirosind a ploaie. Toata lumea ramasese in adapost, ferindu-se de ploaia care te prindea cam in orice colt. Domnul Vant avea grija de asta. In timp ce scarile rulante ma duceau spre suprafata mi-am pregatit umbrela zambind: “Fenomenal! Este exact ce mi-am dorit acum cateva zile!” , mi-am spus in sinea mea. N-am ezitat nici un moment. Am deschis umbrela si am pornit prin ploaie mergand relaxat. In scurt timp pantofii mei musteau de apa si m-am gandit care ar fi rostul sa mai feresc baltile. Trotuarul il cunosteam pentru ca merg pe el in fiecare dimineata spre serviciu, si eram sigura ca nu are gropi surpriza. Toti trecatorii se adapostisera, nu mai existau temerari. Umbrela mea de culoarea Marii Caraibelor era pur estetica in frenezia naturii. Pana am ajuns la coltul strazii furtuna s-a intetit. Asta mi-a accentuat zambetul: “Aha! Te razbuni ca am indraznit sa te sfidez, ca nu mi-e frica de tine? Numai atata poti!?” M-am lasat cuprinsa de stropii de apa care veneau din toate partile. Copilul din mine se distra teribil. Nu m-am mai lasat prada ploii de cand… nici nu mai tin minte de cand, eram copil si nu-mi pasa daca mi se uda sosetele sau tricoul. M-am jucat un pic cu furtuna si am vrut sa ma ascund intr-un gang. Zadarnic! O pala de vant mi-a proiectat stropii pe spate: “Nu fugii! Te prind oricum!” . Pentru o clipa m-am gandit ca o fentez macar pentru o fractiune de secunda. Ha! Ha! Jocul e joc! Ori te prinzi in hora, ori stai acasa. Asa ca am plusat si am inchis umbrela. M-am simtit atat de bine. Imi venea sa strig “Unde sunt toti copii? De ce nu danseaza nici unul in ploaie?” Ploaia asta mi-a spalat toate grijile, toata tensiunea acumulata peste zi. Astazi pentru mine a fost o zi inchinata copilului care am fost, care am uitat sa fiu, a copilului care voi invata sa redevin. Un copil care nu are griji, un copil care se bucura de viata si al carui unic scop e de a mai descoperi cate o comoara.



Mistral gagnant sunt niste bomboane cu surprize , un fel de bomboane loz in plic. :)

"Se zice ca sufletele asteapta inainte sa revina pe Pamant
Asta se spune,
Ma gandesc uneori la copilul din mine care este inca acolo
Si ca astept
Si ca mi-e teama pentru el.

Sa ma asez pe o banca cinci minute cu tine
Sa privim oamenii atatia cati sunt aici
Sa-ti vorbesc despre vremea trecuta si viitoare
Strangand in mana degetele tale mici
Apoi sa dam de macare porumbeilor prostuti pana cand se vor umfla
Sa ne luam dupa ei
Si sa-ti aud rasul care zguduie peretii
Care stie sa-mi vindece ranile
Sa-ti povestesc un pic cum eram eu copil
Despre acadelele minunate pe care le furam de la vanzator
Jeleurile si mentosanele, caramelele la un franc
Si Mistralele castigatoare.

Sa merg alturi de tine prin ploaie cinci minute
Si sa privim viata asa cum e ea
Sa-ti povestesc despre pamant pana cand faci ochii mari
Despre mama ta sa-ti vorbesc putin
Apoi sa sarim in balti ca sa te fac sa bombanesti
Stricandu-ne pantofii scalciati si amuzandu-ne
Si ascultandu-ti rasul asa cum ascult marea
Sa ne oprim si apoi sa pornim cu spatele
Sa-ti povestesc mai ales despre caramelele si despre bomboanele de altadata
Si despre adevaratele caramele care ne taiau buzele
Si ne lipeau dintii
Si despre Mistralele castigatoare

Sa ma asez pe o banca cinci minute cu tine
Sa privim soarele care apune
Sa-ti vorbesc despre vremurile bune din trecut si apoi sa nu-mi pese
Sa-ti spun ca noi nu suntem oameni rai
Ca daca eu sunt o pasare, sunt datorita ochilor tai
Care au norocul sa fie doi
Sa aud rasul tau zburand atat de sus
Precum tipetele pasarilor
Sa-ti povestesc in sfarsit ca trebuie sa iubesti viata
Sa o iubesti chiar daca timpul este asasin
Si ia cu el rasetele copiilor
Si Mistralele castigatoare, Si Mistralele castigatoare."

Iti multumesc Miha pentru traducerea versurilor.