18 aprilie, 2010

EU SPUN... E GREU SA FII FEMEIE

Desi imi amintesc vremuri in care eram plina de viata, vesela, optimista constat cumva ca acele vremuri au disparut. Simt un gust amar care concretizeaza toate esecurile, toate respingerile, toate etichetele si judecatile emise la adresa mea si nu stiu cum reusesc sa ma gandesc la toate astea si nu la partea plina a paharului.


Unii barbati isi doresc sa devina femei crezand ca femeile duc o viata mai usoara decat a lor, unele femei isi doresc sa fi fost barbati. Eu ma gandesc doar ca e tare greu sa fii femeie, si aici nu ma refer la femeile pe care le vezi stralucind pe ecranele televizorului (desi am o vaga idee ca nici lor nu le este mai usor), ci la femeia de zi cu zi, ma uit la mine.


De mica am vrut sa fiu altceva decat femeie. Mi-am dorit sa fiu baiat pentru ca am auzit de sute de ori povestea parintilor mei care isi doreau nespus sa aiba un singur copil si acela baiat – cumva soarta le-a jucat o festa si au avut doua fete pana sa aiba baiatul mult-dorit.
Mi-am dorit sa fiu baiat ca sa port pantaloni fara sa imi spuna cineva ca sunt lipsita de feminitate, mi-am dorit sa fiu baiat ca sa pot juca fotbal in curtea scolii si sa ies cu prietenii afara indiferent de ora, fara restricii legate de faptul ca « fetele sunt fete, baietii sunt baieti », sau « cand esti baiat e altceva ».
Cand am mai crescut imi doream acerb sa fiu baiat, asta ca sa nu imi pese ca nu sunt bagata in seama sau ca sunt mai putin aratoasa, sau ca nu am picioarele drepte si subtiri.


Acum, dupa cateva zeci de ani, nu ma mai gandesc ca imi doresc sa fiu barbat ci doar ca este infinit nedrept sa fii femeie intr-o lume ca asta.
E nedrept pentru ca nu poti sa-ti doresti sa nu ai copii fara sa fii judecata si eventual parasita.
E nedrept sa fii evaluata drept « fabrica » de copii, menajera, partenera docila care trebuie sa asculte de un el.
E nedrept sa cauti afectiune si sa nu o gasesti in forma in care ti-o doresti pentru ca descoperi la un moment-dat ca barbatii iubesc fizic si nici asta nu este o ipoteza general valabila.
E nedrept sa descoperi ca pentru a face un barbat sa te priveasca trebuie sa te aranjezi, sa te epilezi, sa nu ai celulita, sa investesti in garderoba, bijuterii – pentru ca atunci cand devii stralucitoare abia atunci esti vizibila. E nedrept sa nu se mai uite la tine atunci cand ti s-au lasat sanii, cand nu mai ai pielea ferma, te-ai ingrasat, ti s-au instalat ridurile, cand ai imbatranit...
E nedrept ca barbatii urati, grasi, slinosi, lipsiti de suflet sa aiba cel putin o nevasta si cel putin o amanta in acelasi timp pe cand o femeie daca e mai putin frumoasa decat etalonul promovat de societate (sani mari, picioare subtiri si lungi, forme rotunde, abdomen plat) sa fie singura sau cu un partener inferior ei doar din nevoia de a primi o farama de afectiune, de a nu fi singura.
E nedrept sa fii femeie si sa ai o dorinta sexuala cel putin asemanatoare cu cea a barbatilor (desi sunt multe de comentat aici – uneori am impresia ca libidoul barbatilor e strict verbal) si sa fii catalogata drept curva sau femeie usoara.
E trist sa te uiti la barbatul de langa tine si sa nu banuiesti ca nu esti singura femeie din viata lui, ca nu esti unica iubire, adorata si pretuita. E trist sa iti impui sa nu vezi, sa iti impui sa fii fericita desi realitatea ta e doar un basm.
E nedrept sa fii aceea care se ocupa de copii si in momentul in care ai devenit mama nu mai existi ca femeie... decat poate ca o umbra.
E nedrept sa citesti ca Dumnezeu a creat femeia ca un dar pentru barbat, ca partenera de viata, insa acesta din urma considera ca jucaria s-a perimat si o arunca plictisit intr-un colt.
E nedrept sa fii marginalizata, subestimata doar pentru ca esti femeie si din start se presupune ca n-ai minte, ca locul tau e la cratita, ca nu poti fi la fel de eficienta ca un barbat la locul de munca, ca nu repreziniti o investitie profitabila ca resursa umana pentru ca oricand poti sa nasti pui vii si sa stai acasa cel putin doi ani, ca n-ai ce cauta la volanul unui autoturism pentru ca esti nepriceputa si incurci, inevitabil, traficul.


Acum nu mai pot sa zambesc cu adevarat, nu mai pot sa zambesc din inima pentru ca realitatea mea ca femeie in societatea in care traiesc ma pune pe o treapta inferioara oricarui barbat, pentru ca legile desi se spune ca sunt create pentru a proteja familia nu protejeaza o mama care isi creste singura copilul, pentru ca vreau sa fiu pretuita si iubita dar cand ma uit in jurul meu nu vad barbati care sa poata oferi afectiunea de care am nevoie, vad doar barbati care vor sa domine, sa detina controlul sa te puna la punct, pentru ca cineva le-a spus candva ca ei sunt stapanii lumii iar celelalte vietuitoare exista pentru ca viata lor sa fie mai palpitanta.


Eu, ca femeie, in societatea asta traiesc pentru a putea satisface nevoia unui barbat care, de undeva de sus, in nelimitata-i mila s-a uitat la mine. Eu trebuie sa fiu recunoscatoare si sa fiu multumita pentru ce primesc, indiferent ca ceea ce primesc este departe de ce imi doresc.


Unii barbati au impresia ca fiind femeie poti urca mai usor pe scara sociala, pentru ca te poti culca cu oricine pentru averi, pentru posturi de conducere, pentru bani de buzunar, pentru o casa sau o masina.


Eu vin si spun: lumea, momentan, e a voastra. Voi dispuneti, voi dati tonul melodiei dupa care joaca lumea. Voi ati vrea ca femeia sa fie amanta dar amanta niciodata nevasta. Voi vreti ca femeile sa se comporte dupa o anumita conduita si sa va stea cumva la dispozitie intr-un camin calduros, sa va astepte cand va intoarceti triumfatori de la “vanatoare”. Voi va plictisiti de ele dupa ce le transformati din ce erau in modelul vostru. Voi le parasiti pentru ceva mai bun dupa aceea.
Voi cereti sex contra servicii si favoruri. Voi evaluati tiparul fizic si impuneti trendul in moda. Voi vreti mostenitori dar va displac complicatiile aferente – e minunata ideea de a fi tata privita de pe malul baltii sau de pe terasa unde beti o bere cu baietii.
Femeile au fost mereu dusmanul, acele fiinte invinovatite de nefericirea voastra. Noi femeile va prindem in mreje si va facem sa va casatoriti cu noi si, cumva, la scurt timp va treziti si incepeti sa va plangeti de mila, iar degetul se indreapta inevitabil catre un vinovat din exterior.
Voi nu aveti responsabilitati, voi aveti doar drepturi.
Femeile nu au timp sa-si planga de mila. Am auzit multe femei, printre care si a mea mama, care raspundeau la intrebari cu « Ce vrei sa faci, mama ?! Asta e viata unei femei. Rabzi si mergi mai departe daca vrei sa ai liniste in familie. »
E asta o viata ? E o viata sa fii tratat ca un caine si sa te hranesti cu faramiturile cazute de la masa stapanului?
E posibil sa fiu combatuta. E in regula! Asta este propria mea parere, propria mea viziune asupra lucrurilor din jurul meu. Am avut timp sa analizez si am avut in jurul meu tot felul de oameni din toate “paturile” sociale. Am ascultat marturii de femei si marturii de barbati.
In societate femeia, fie ea amanta sau sotie, prietena oficiala sau cea care intretine distractia, primeste doar faramite, faramite de suflet de barbat, faramite de afectiune, faramite de aperciere, faramite de atentie, pentru ca “Asa suntem noi, barbatii. N-ai sa gasesti in lumea asta barbat care sa nu mai calce stramb. » Loialitate ? Prietenie ? Concepte total straine.


Am de ales, intotdeauna am de ales, insa multimea variantelor din care eu pot sa aleg e posibil sa nu ma multumeasca. Pot alege sa traiesc singura tot restul vietii, pot alege sa accept primul barbat care se uita la mine - desi nu este ceea ce imi doresc - doar ca sa nu traiesc singura, pot alege sa ma amagesc... insa realitatea colectiva ramane aceeasi. Sunt acele mici adevaruri care nu sunt recunoscute in public, care sunt spuse in soapta pentru ca spuse cu voce tare ne-ar speria prea tare, acele adevaruri care ne-ar face sa ne trezim si am vedea o lume mult mai urata. Atunci... preferam sa nu ne mai gandim. E mai simplu sa ne prefacem ca nu exista.


Contrar invataturilor pe care le-am acumulat in ultima vreme eu inca nu pot spune ca sunt multumita cu ce sunt, nu pot spune ca sunt fericita ca sunt femeie pentru ca nu ma simt apreciata, nu ma simt iubita, simt ca sunt devalorizata constant. Daca ma gandesc la mine ca la un om separat de forma fizica pamanteana pot ajunge sa fiu fericita, disociindu-ma de ceea ce vad ca sunt. Daca ma gandesc ca sunt un suflet materializat in forma umana de sex feminin cu un anumit scop pe lumea asta, nu imi pot gasi fericirea pentru ca nu reusesc sa ma impac cu ceea ce sunt. Nu pot sa nu ma simt pacalita, tradata, umilita…


Poate intr-o viata viitoare… cine stie…?!