18 decembrie, 2010

FEMEI, BARBATI, RELATII...

Implicata intr-o serie de discutii cu mai multe prietene ale mele am ajuns sa imi pun intrebari pentru care pana in acest moment nu am gasit raspunsul  - “probleme” a caror existenta  am constientizat-o recent. Nu ma pot abtine acum sa ma intreb “dar daca totusi…?!”.
Subiectul pe marginea caruia am insistat sa raman este legat de relatiile dintre femei si barbati.
Am depasit pragul critic de 30 si poate ca nu s-ar fi intamplat nimic daca ceva anume nu m-ar fi facut sa reallizez ca  relatiile mele si ale multora din jurul meu se desfasoara dupa un anumit tipar, repetitiv.
E adevarat ca atunci cand ne uitam la un tablou vedem exact ce vrem sa vedem. Dar ce anume ne determina sa vedem doar anumite trasaturi? Experientele acumulate sa fie oare motivul pentru care identificam in marea de posibilitati doar o cantitate limitata?
Ma simt ca si cum ar exista legi nescrise referitoare la relatiile dintre sexe pe care toti le cunosc numai eu am lipsit cumva de la lectie si sunt surprinsa de fiecare data, implacabil raman cu fata in pauza gandindu-ma „ce vrea sa insemne asta?!”.
Am reusit cat de cat sa descopar felul in care relationeaza femeile, ce anume vor ele si ce asteptari au de la o relatie insa realizez ca imi este aproape, daca nu total, necunoscut ce vor barbatii, ce asteptari au ei de la o relatie cu o femeie.
Oare chiar ne complacem intr-o serie de sabloane relationale care ne dau o oarecare comoditate din care nu vrem sa iesim?
Ceea ce vad eu in momentul asta al existentei referitor la ce vor barbatii de la o relatie cu o femeie este pur sex, satisfacerea nevoilor fizice. Vad barbati care vaneaza pur si simplu femei cu care sa-si rezolve oarece probleme dar nu vad aceeasi barbati care exprima clar ceea ce vor. De parca le-ar fi teama ca nu vor fi acceptati asa cum sunt, cu felul lor superficial si simplist.
Se apropie de tine cu gandul clar de a te atrage intr-o partida de sex dar tot ce le iese pe gura nu se refera la faptul ca sunt implicati deja intr-o alta relatie (sau ca sunt insurati) sau ca ceea ce asteapta de la tine e o partida de sex fara alte urmari. Iti mentioneaza ca lor le place sa traiasca si sa vada pe parcurs ce iese dandu-ti astfel speranta ca e posibil sa iasa ceva si te trezesti ca atunci cand incepe sa-ti placa el de fapt e alergic la relatii si doar ii plac femeile, in general.
In urma experientelor acumulate am ajuns la concluzia ca barbatii (hai poate nu toti, dar marea majoritate) nu sunt interesati de tine ca om, ca personalitate, nu sunt intr-adevar interesati sa te cunoasca insa ei cunosc faptul ca atunci cand arata interes fata de felul tau de a fi, fata de cum esti ca persoana, si nu numai ca fizic, devii mai deschisa, mai dispusa. Barbatilor le plac femeile vesele, optimiste, pline de viata insa nu cunosc un amanunt: pe marea majoritate a femeilor iubirea le face sa fie asa. Marea majoritate a femeilor se deschid, zambesc, infloresc atunci cand sunt iubite la fel cum se ofilesc atunci cand realizeaza ca totul a fost o minciuna si o inchipuire. Femeile au un senzor care detecteaza iubirea la fel cum detecteaza ca partenerii lor nu le mai gasesc interesante sau dezirabile, sau ca s-au plictisit pur si simplu de ele.
In momentul acela o femeie intra in panica si incepe sa reactioneze exact invers decat ar astepta barbatii sa o faca: este geloasa, cauta pricina in orice gest... si asta pentru ca isi pierde increderea.
Ca sa evit generalizarea spun ca o parte dintre barbati adora femeile independente, vesele, fara griji si fara probleme (ca si cum femeile nu sunt oameni si n-au si momente mai putin vesele); ei le vor asta dar mai vor sa nu depuna nici un efort pentru asta. Indiferent ce ar face ei sau ce ar spune, femeile ar trebui sa fie vesele si sa para ca nu le deranjeaza nimic.
Mi-e teama ca femeia a fost mult prea idealizata si acum putini mai pot concepe ca de fapt femeia e si ea om : si ea are voie sa fie imperfecta, si ea are voie sa aiba stari, sa fie demoralizata si mai putin puternica.
Dar pe cine intereseaza de fapt asta? Pe cine intereseaza de fapt ce nevoi are partenerul de cuplu?
Exista un trend acum, un trend care ma nelinisteste: relatii fara responsabilitati... cu cat mai putine responsabilitati sau chiar inexistente. Relatii care sa ne faca sa ne simtim ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat sau schimbat in viata noastra.
E aproape imposibil sa nu se schimbe ceva in vietile noastre atunci cand apare altcineva. Nu suntem masini, suntem fiinte care simt, care au nevoi. O relatie presupune o oarecare cedare a terenului pentru ca, pana la urma, daca vrem ca o persoana sa intre in viata noastra ii facem spatiu, ii pune la dispozitie un loc in inima si in viata. Asta nu inseamna ca ar trebui sa dispara respectul pentru libertatea celuilalt.
O sa dau un exemplu:  un el intra intr-o interactiune cu o ea (nu o sa-i spun relatie pentru ca in acceptiunea mea relatia este mult mai complexa). El impune limitele relatiei : se intalnesc cand vrea el sau cand are el timp, si asta doar pentru sex, el este o persoana libertina care este adeptul interactiunilor multiple si ea aparent accepta. O femeie accepta toate astea insa nu pentru ca acestea ar corespunde standardelor ei ci pentru ca are nevoie de un suflet cu care sa imparta existenta si patul si face prima greseala: accepta un compromis. Si atunci transmite mesajul „e perfect in regula pentru mine”. Dar cat te poti preface? Cat timp poti sa negi ce vrea sufletul tau de fapt?
Femeile au devenit asa cum sunt acum pentru ca s-au adaptat sa supravietuiasca. Dupa fiecare dezamagire iti spui in mintea ta „de acum inainte nu voi mai face acceasi greseala” si de cele mai multe ori asta se refera la cat te-ai deschis fata de celalalt, cat i-ai permis sa te cunoasca si cat de vulnerabil ai fost. Daca pana la urma intalnesti pe altcineva care are maiestria si rabdarea sa te faca sa te deschizi si sa oferi din nou dupa care se dispenseaza usor de tine data viitoare va fi daca nu imposibil foarte greu sa te mai scoata cineva din carapacea ta.
Bine inteles ca exista oameni cu firi si temperamente diferite. Unii trec mai usor peste dezamagiri altii mai greu insa eu cred ca asta depinde de cat ti-ai permis sa te implici in relatia aceea, cat la suta din tine a fost acolo.
Si sentimentele sunt un capital pe care il investim. Daca investim o suma mare intr-un proiect care falimenteaza ne afecteaza mai mult decat daca am face o investitie minima.
Eu vad acum relatiile dintre oameni ca o economie de piata dura in care trebuie sa te adaptezi cererii daca mai vrei sa existi pe piata. Intr-o piata in care se pune accentul pe cat de bine arati si cat de disponibila esti, ca femeie peste 30 de ani, singura cu un copil nu prea ai mari sanse decat de mila sau pomeni, pentru ca in realitate pe nimeni nu intereseaza ca esti spirituala, ca poti purta o conversatie interesanta, ca poti fi partener de distractie si nu subiectul uneia.
Aveam o dilema: sa imi mentin principiile mele referitoare la relatii si sa nu accept ceva mai putin decat m-ar multumi sau sa ma adaptez – asta insemnand sa accept conditiile unui el? Oare ei sunt atat de flexibili incat sa se schimbe macar un pic pentru a fi intr-o relatie?
Problema este ca majoritatii femeilor le este teama de singuratate, sau nu stiu daca este teama de singuratate cat nevoia de a imparti viata cu cineva, pe cand majoritatii barbatilor nu le pasa pentru ca ei nu sunt interesati de relatii in sine cat de utilizarea femeii ca mijloc de relaxare fizica. Modul in care percep barbatii e ca o specie in continua dorinta de a experimenta cate-ceva dar fara dorinta expresa de aprofundare.
Alta problema: exista multe, foarte multe femei care accepta conditiile impuse si te trimit pe tine cu princiiple tale la tomberon.
Mai exista o teorie conform careia femeile nu au nevoie de sex asa mult cum au barbatii. ERONAT. Femeile au nevoie de sex insa bazele sunt diferite: babatii sunt motivati vizual pe cand femeile sunt motivate emotional, mental.
Din cauza asta unora le este mai usor decat altora.
Am incercat sa ma transform, sa incep sa gandesc ca un barbat, sa nu ma implic emotional, sa aperciez totul la rece si ce crezi? Am intalnit o persoana care vroia implicare si emotie. Dar nu ma pot abtine sa ma intreb: pentru ce ai nevoie de emotie si implicare daca e vorba doar de o relatie bazata pe sex? Daca tu esti genul de om care selecteaza femei doar pentru a se culca cu ele ce nevoie ai sa le cunosti si mai ales ce nevoie ai sa le faci sa se implice emotional?
Imi este mult mai usor sa renunt la speranta ca exista altfel de barbati si ca exista relatii si implicare. Imi este mult mai usor sa clasez cazul si sa cred ca nu exista emotii, relatii, implicare, interes si dragoste decat sa jonglez printre ele. Ceva de genul: exista dar nu le-am intalnit inca. Catastrofal!  Daca as avea confirmarea ca toti, dar absolut toti barbatii sunt superficiali si nu sunt interesati de relatii mi-ar fi infinit mai usor sa-i tratez si eu ca pe obiecte si sa ii folosesc pentru sex.
Dar eu sunt femeie si ma gandesc: daca ranesc exact pe acela care nu merita si prin comportamentul meu il fac sa urasca femeile, sa se indeparteze mai mult de ele?
E clar ca barbatilor nu le place sa se culce cu barbati dar nu isi dau seama ca prin superficialitatea cu care trateaza relatiile cu femeile le va transforma pe acestea in barbati ca ele sa poata face fata dezamagirilor: nu te implici emotional = nu suferi o asa mare dezamagire.
Suntem in razboi de ani de zile, uneori mut sau alteori nu, un razboi pe care nu toti vor sa-l constientizeze si in care nimeni nu vrea sa ingroape securea. Am ajuns la stadiul in care prea putin suntem interesati de cunoasterea cu adevarat a partenerului si ne concentram pe atitudinea defensiva. In loc sa ma deschid unei relatii ma apar sa nu fiu ranit, devin defensiv, nu ma deschid ca sa nu o incasez primul/prima (si prin incasat ma refer la dezamagire).
Oamenii au la indemana mijloace de comunicare dar acestea sunt invers proportionale cu abilitatea si dorinta de a le utilza pentru o adevarata comunicare.
Avem mijloace care ne  faciliteaza distanta dintre noi. Nu ne mai dorim intalniri pentru ca ne intalnim pe Internet si discutam la telefon, daca facem si asta.
Generatiile noi nu pot aprecia pentru ca nu au cu ce sa compare. Asta este mostenirea primita pe care o considera o baza normala. Dar noi, noi acestia care am trait si alte timpuri, de ce am lasat schimbarile astea sa se implementeze? De ce nu incercam sa reinviem farmecul relatiilor interumane?

2 comentarii:

Ela Iliesi spunea...

"Barbatilor le plac femeile vesele, optimiste, pline de viata insa nu cunosc un amanunt: pe marea majoritate a femeilor iubirea le face sa fie asa."
Mi-a placut :)

Madalina Adriana spunea...

:) Din ciclul... "ca sa te vaaad mai binee" - vezi basmul Scufita Rosie.