DECLARATIE DE INDEPENDENTA

M-am asezat in fata calculatorului cu senzatia surda de durere profunda a sufletului. Nu stiu daca senzatia vine din interior si e din cauza perceptiei mele ca as fi neimplinita sau e doar o etapa hormonala. E ceva acolo si in acelasi timp nu este. E un gol care doare. E senzatia pe care o incerc de fiecare data cand sistemul meu de valori este rasturnat de cate o descoperire. In momentul asta in mintea mea exista o avalansa de ganduri care se suprapun haotic. As vrea sa fac un pic de liniste, sa ma adun ca sa imi dau seama care este provenienta nemultumirii mele launtrice. De cand sunt am auzit in jurul meu cum sunt si cum nu sunt, desi cei care emiteau judecatile de valoare nu m-au vazut decat intr-o ipostaza si nu in ansamblul meu. Nu a trecut mult timp pana am adoptat conceptele proiectate de cei din jurul meu. 

Acum mi se pare ca am trait un veac de singuratate si tristete pentru ca am negat in mod constant cine sunt... si anume o fiinta creata in armonie cu natura perfecta din care face parte. Natura ma iubeste asa cum sunt eu – soarele ma incalzeste cu razele lui indiferent daca sunt posomorita sau vesela, ploaia satisface setea pamantului indiferent daca eu ma supar ca imi murdaresc hainele sau nu, vantul ma iubeste si el chiar daca atunci cand bate iarna eu il iubesc mai putin. Doar cei din jurul meu se pare ca au o problema in a ma accepta  asa cum sunt.

Am invatat inca de mica, de la mama mea, ca a fi femeie nu este cel mai usor sau placut lucru. Si mi-am asumat experienta mamei mele si am carat-o dupa mine ani de zile, pana recent. Si acum mai sufar dupa urma invatamintelor parintesti. Asta a fost exemplul vazut in familie de generatii: femeile sunt la dispozitia barbatului si nu prea ai ce face, accepti si mergi mai departe. Mama m-a invatat sa fiu desteapta si sa nu las barbatii sa ma domine, sa faca ce vor din mine si, mai ales, sa fac in asa fel incat sa nu depind niciodata de vreunul pt ca asta inseamna vulnerabilitate. In momentul acela am decis ca vreau sa fiu puternica - ca sa nu sufar asa cum a suferit mama mea. 

Nu mi-a spus nimeni ca pot avea relatiile pe care mi le doresc si ca ele nu trebuie sa semene neaparat cu cele ale mamei mele sau ale bunicii mele.

Fiecare respingere, fiecare refuz pe care l-am experimentat m-a determinat sa-mi doresc si mai mult sa fiu Regina de Gheata. Asta pentru ca de fiecare data cand eram sincera si imi expuneam sentimentele mi-o luam in cel mai dulce stil clasic.

Am devenit prea mandra sa cer ceva de la partenerii mei. Am considerat ca cerand lucrurile care imi plac - afectiune si necesitatea de a fi iubita -  sunt vulnerabila pe de-o parte si apoi ca sunt o povara pentru ca l-as determina pe cel de langa mine sa-mi ofere la solicitarea mea nu din convingerea lui personala. 

Dupa 32 de ani am realizat ca am incercat sa fiu ceea ce nu sunt de fapt – un barbat. Nu sunt un barbat dur, sigur pe sine, cu sentimente calculate, care se descurca in orice situatie si nu are nevoie de ajutorul nimanui. Nu sunt un barbat care nu are nevoie de o imbratisare calda si un umar pe care sa planga.

Sunt o femeie, o femeie care se simte mizerabil pentru ca si-a negat natura doar pentru a face pe plac unor barbati comozi. 

Sunt o femeie satula de lupta si lipsa de respect dintre sexe. 

Sunt o femeie care a dus  o viata pentru a fi pe plac altora dar mai putin siesi. 

Sunt o femeie cazuta in genunchi care plange noaptea in pumni pentru ca are nevoie de un suflet care sa fie puternic in locul ei, sa o tina in brate cand cade in prapastia gandurilor si a poverilor duse prea mult timp. 

Sunt o femeie care s-a saturat sa fie puternica si sa nu greseasca doar pentru ca a fi dur este calea de a razbi intr-o lume a barbatilor. 

Sunt o femeie care vrea  sa fie iubita neconditionat pentru ca a realizat ca e momentul ca ea sa inceapa sa primeasca pentru a putea oferi din nou. 

Sunt o femeie care s-a saturat de aceeasi placa servita drept scuza: „Asa suntem noi, barbatii. Nu suntem creati sa stam cu o singura femeie prea mult timp. Noi suntem creati sa copulam.” Nu cred ca barbatii s-au nascut sa fie infideli ci mai degraba ca au devenit infideli cand au incetat sa isi doreasca sa comunice cu femeia de langa ei.

Sunt o femeie care s-a saturat sa primeasca faramite de afectiune si atunci cand le primeste sa fie multumita ca si cum nu i s-ar fi cuvenit si ar fi binecuvantata de acele resturi primite accidental. Sunt o femeie care s-a saturat sa se dovedeasca doar pentru a fi acceptata de societate.

Vreau sa fiu rasfatata, vreau sa fiu protejata, vreau sa mi se spuna vorbe frumoase atunci cand sunt deprimata pentru ca atunci am cea mai mare nevoie de ele. Vreau sa mi se cumpere flori pentru ca le iubesc si  uneori nu am puterea sa mi le ofer singura. Vreau sa primesc daruri din suflet pentru ca le iubesc si ma simt pretuita si apreciata si nu intotdeauna am puterea de a mi le oferi singura.

Vreau sa am libertatea de a vorbi la telefon oricat doresc sau sa mai comit erori conducand autoturismul fara sa fiu condamnata ca „Deh! E femeie!”. Am spus si eu asta de multe ori si imi dau seama si de ce. Am crezut ca actionand misoginistic voi fi acceptata mai usor de barbati, voi parea mai puternica pentru ca barbatilor nu le plac poverile, la primul semn de povara au fugit. Exista multi barbati care vorbesc mai mult decat mine la telefon si care sunt soferi deplorabili dar pe care nu ii mai condamna nimeni.

Vreau sa fiu respectata pentru ceea ce sunt, sa fiu acceptata asa cum sunt – femeie.

Stiu – cunoasterea unei alte persoane presupune munca asidua cu tine insuti si comunicare. Oare fugind mereu de ceea ce ne face sa ne simtim mai putin bine vom rezolva ceva?

Sunt femeie si m-am saturat sa fiu de acord cu natura „infidela” masculina numai pentru a nu fi singura. Cel care te priveste in ochi si iti spune „eu nu sunt facut sa stau langa o singura femeie” se spala pe maini de ori ce responsabilitate. 

Cum se face ca natura masculina presupune infidelitatea si acceptarea by default acestei laturi ca si cum n-ar exista alternativa dar barbatii in general vor familii si copii? Cum se poate sa vrei totul fara sa oferi?

Cum este privita o femeie care isi permite sa spuna ca nu isi doreste familie sau copii si isi doreste sa faca ceva pentru ea?

Vreau sa traiesc viata asa cum stiu eu mai bine chiar daca asta presupune sa mai gresesc din cand in cand.

...Si pana la urma ce este greseala!?

Am obosit...am obosit sa lupt impotriva firii mele.