02 decembrie, 2010

A VENIT... IARNA... ACOPERA-MI INIMA CU CEVA



A fost o vreme in care nu-mi mai gaseam cuvintele. Orice as fi vrut sa transpun din faza de gand in cuvinte, o idee, se bloca undeva si o gaseam in cele din urma ca un inutil consum de energie exprimarea. Am fost singura pentru atat de multa vreme incat cuvintele si-au pierdut intelesul, si-au pierdut rostul, si-au pierdut motivul pentru care ar fi vrut sa iasa, sa se faca auzite. Ele erau mereu inauntru.

De teama urmarilor cuvintelor mele am hotarat ca e mai bine sa tac... si am tacut aproape un veac. De fiecare data cand as fi vrut sa zic ceva ma gandeam "chiar e necesar sa zic asta?!" si nu, nu era. Pamantul s-a invartit bine-merci fara cuvintele mele. Am trait asa multa vreme, fara sa fiu deranjata, in lumea mea, punandu-mi intrebari si tot eu raspunzandu-mi sau evitand intrebari al carui raspuns imi era teama sa-l aflu...pana intr-o zi cand ceva s-a schimbat.

Si el imi zice "hai spune ceva!", "spune-mi ceva frumos" si eu raman blocata uitandu-ma in gol, negasind ceva demn sa iasa pe gura mea. As ramane in clipa accea vesnic si n-as gasi un cuvant sa spun si in acelasi timp as spune o mie de vorbe pe secunda, insa ma blochez... iar el imi spune iar "hai, spune-mi ceva", "comunica cu mine". Si eu comunic dar nu prin vorbe. As putea sa stau milioane de clipe langa el asa fara sa spun nimic si totusi sa simt un milion de fiori, un milion de mici explozii de bucurie toate in universul meu interior. Si nu gasesc cuvinte sa impart aceasta explozie de bucurie. Mi-e teama ca explozia mea de bucurie pentru el e doar banala. As vrea doar sa ma uit la el si sa inteleaga fara cuvinte.... pentru ca aceste cuvinte si-au pierdut puterea in timp. Le-am auzit de atat de multe ori fara sa insemne nimic, am auzit atat de multe cuvinte care ucid incat am amutit.

Am hotarat sa incerc sa invat sa vorbesc din nou. Vreau ca fiecare cuvant pe care il scriu sau il rostesc sa capete o noua valoare.




A venit iarna.... tu-mi acoperi inima cu ceva, ce nu stiu inca ce este.

Nu stiu daca e inima ta sau e doar o poveste.

Cu gura-mi acoperi surasul

... si ochii si plansul....

Cu mainile-ti aripi al meu suflet acoperi

Si cu privirea-nauntru-mi descoperi.

E iarna, e noapte, e pace, e bine

Si mie imi este acum dor de tine. 









Un comentariu:

C. spunea...

foarte frumoasa postarea ta...citeam si parca vedeam propriile mele ganduri, chiar ma regasesc in ceea ce ai scris :)