GRINCH, CEL CARE A FURAT CRACIUNUL

Anul acesta Grinch mi-a furat Craciunul... Dar ar trebui sa stiu mai bine.
De fapt nimeni nu ne fura Craciunul sau fericirea, noi permitem sa se intample asta, noi permitem ca Grinch-ul din noi sa iasa la suprafata si sa ne fure bucuria.
Anul acesta n-am fost pe faza si intr-un moment de neatentie Grinch mi-a furat Craciunul. E mult mai usor sa dai vina pe cineva decat sa accepti ca ti-ai facut-o cu mana ta. Asta cu "ti-ai facut-o cu mana ta" cantareste foarte mult si e cam greu de digerat. "Cum?! Eu sa-mi fac rau? Dar eu n-as putea sa-mi fac rau niciodata! Altii imi fac rau tot timpul dar eu?! Niciodata!"
Craciunul acesta copilul din mine s-a bucurat o vreme prins de visele pe care si le facuse, de planurile de Craciun, de posibilitatile existente.... dar a ramas asa, in visare... si, intr-un moment de neatentie, Grinch a iesit la suprafata si totul s-a naruit pentru ca atunci cand s-au naruit toate visele si toate posibilitatile a ramas un mare gol care nu semana nici pe departe a bucurie si nu mai avea aroma de Craciun... in acel gol ramas copilul privindu-se in oglinda si-a dat seama ca a crescut si s-a transformat in el, chiar el, Grinch - cel care a furat Craciunul.
Grinch fiind, m-am auzit spunand "Urasc Craciunul si sarbatorile astea false! Urasc faptul ca este un simbol fals! Urasc prefacatoria care face oamenii sa fie buni si amabili doar cateva zile pe an si atunci doar de dragul Sarbatorilor! Urasc ca aceasta sarbatoare e atat de mult legata de conceptul de familie cand nu toata lumea are o familie ca in filme sau in povesti! Urasc faptul ca dupa un an intreg de singuratate, de Craciun ma simt si mai singur, si mai parasit!"
Ce inseamna de fapt Craciunul la noi? Oamenii se aduna la masa, in familie. Familii in care membrii lor nu-si vorbesc prea mult in timpul anului se aduna de Craciun in jurul mesei pline cu mancare grasa si greu de digerat. N-au prea multe in comun, daca nu chiar nimic, dar mancarea ii aduna la un loc si ii face, ca prin minune, sa ia masca de iubitori si bine-voitori. Petreci o zi in sanul familiei si realizezi ca de fapt ai petrecut o zi intreaga mancand si uitandu-te la televizor, in rest... relatia ta cu ceilalti a ramas la fel: superficiala, golita de continut.
Si atunci, dupa toate astea, eu ce concluzie trag? Ca noi, romanii, in general, suntem departe de a fi un popor spiritual. Suntem un popor condus de stomac. Toate deciziile noastre trec prin stomac si sunt influentate de stomac. Saracia pe noi nu ne face mai puternici si nu ne uneste ci ne dezbina. Oamenii saraci se omoara pe o sticla de ulei sau o bucata de paine, nu devin mai buni si impart bucata primita cu alti saraci, pentru ca stomacul primeaza si el dicteaza creierului, nu invers.
Romanul nu se duce la biserica pentru imbogatirea spirituala ci ca sa-i dea popa verde dupa post si sa vina repede acasa sa manance sarmale si carnati de porc. Insa asta nu e tot! Masa de Craciun pentru unii nu se asterne pe 25 Decembrie la pranz ci atunci noaptea dupa ce au venit de la slujba, ca stomacul  nu mai rezista... doar au tinut post - adica pentru o perioada mult prea mare stomacul nu a fost in control si acum, in sevraj fiind, isi cere dreptul la tron.
Postul la noi nu este pentru curatirea trupului si a spiritului, si nici macar pentru curatirea trupului desi asa ar parea la o prima vedere. In post ne gandim tot la mancare dar de data asta trebuie sa avem grija sa nu mancam de dulce (adica carne, lactate, oua, branzeturi) atat! In rest nimic nu se refera la cantitate sau la atitudinea noastra fata de hrana, absolut nimic. Postul a devenit un concept la moda si este pur si simplu o restrictie menita sa te determine sa bagi sarmale si piftii pana iti plesneste bila cand, in sfarsit, ai liber la ele. Pentru romani postul este o limitare si nu ocazia perfecta de a face liniste in noi si de a ne cunoaste pe noi insine, de a evolua.
De ani de zile romanii incep Sarbatoarea Nasterii Aceluia care s-a Nascut sa ne Mantuiasca de Pacate si sa ne Arate ca un OM poate sa fie mai Bun -  mancand si o termina la spital, invariabil, fara sa invete ceva din experientele anterioare - ale lui sau ale altora. Motto-ul nostru national este "mie nu mi se poate intampla!".
Am uitat, in timp, sa cercetam simbolul din spatele imaginii. Pentru noi viata din jurul nostru este plina de forme fara substanta. Facem un lucru pentru ca asa se face, nu pentru ca ar trebui sa insemne ceva pentru noi - tinem post pentru ca asa spune popa, sau pentru ca asa e bine dar nu stim ce ar trebui sa reprezinte. Terminarea zilelor de post ar trebui sa reprezinte revenirea la viata noastra obisnuita, fara excese si fara exagerari. Vrem sa trecem cat mai repede peste post doar ca sa intram in "normal" dar uitam sa traim postul pentru adevarata lui valoare fara sa avem asteptari, fara sa traim mereu intr-o zi de maine, uitand de azi si insemnatatea lui.
Pentru noi, majoritatea romanilor - Craciunul este un moment extrem de potrivit sa vrem, sa cerem, sa avem asteptari si atunci cand nu primim nu ne trece prim minte ca balanta este dezechilibrata, ca noi nu am dat nimic, nu am oferit nimic, nu am schimbat nimic la noi.
Am folosit des "noi" pentru ca suntem o constiinta colectiva in care ma includ si eu. Eu am curajul sa recunosc ca am avut doar pretentii si am vrut ceva fara sa ofer mare lucru in schimb si acum cand constat ca stau singura, de Craciun, in fata calculatorului, lasand literele sa curga formand cuvant dupa cuvant, nu e in van. Singuratatea mea mi-a fost data tocmai ca sa fiu capabila sa reflectez la ce am facut, sau ce nu am facut. Si ma mai gandesc ca in lipsa acestei pauze si acestui gol ... as fi fost mai saraca.
Solitudinea pe care o traiesc acum este de experimentat in post dar cum eu toate lucrurile le fac anapoda si le iau cand vin azi, in prima zi de Craciun, fac bilant.
De cele mai multe ori poate ne gandim ca suntem singuri ca pedeapsa, dar nu cred ca asta este esenta.
Grinch este pana la urma cel mai bun prieten al meu pentru ca oferindu-mi momentele astea de singuratate, furandu-mi Craciunul, m-a ajutat sa constientizez anumite aspecte ale existentei mele.
Pana la urma cat putem sa ne agatam de concepte superficiale? Oare nu a venint momentul sa reevaluam intr-un mod obiectiv valorile din viata noastra?
Ce vrem sa traim: evenimente false alaturi de oameni cu care nu suntem pe aceeasi pagina sau momente de o adevarata valoare alaturi de oameni care tin cu adevarat la noi?
Singuratatea denota ca in acel moment nu ai langa tine pe cineva care sa conteze cu adevarat. Si apoi de ce m-as supara? Valorile noastre se schimba incet-incet si treptat ne vom inconjura de oameni care reprezinta cu adevarat ceva pentru noi si invers. Singuratatea iti da ragazul si ocazia sa gandesti, sa triezi ce sa pastrezi si ce sa lasi sa plece. Pana acum singuratatea, prezenta intr-o oarecare masura, nu a omorat pe nimeni.
Dedic acest articol tuturor acelora care s-au simtit singuri de Craciun - desi inconjurati de familie si prieteni, acelora care s-au simtit singuri de Craciun pentru ca intr-adevar erau singuri si acelora carora le-a trecut prin minte macar o data ca ceva din tablou nu li se mai potriveste.


Va doresc sa invatati cum sa va recreati propria viata!