DESPRE CREATIE

Cum se numeste sa sunt cand aleg sa rad de ceea ce nu inteleg? Cum ma numesc atunci cand, de la inaltimea la care consider ca sunt, privesc in jos ironic ? ORB? MUT? Mi-am pierdut sesibilitatea? Ratacit?
Mi se pare fascinanta natura umana care gaseste mereu cai de a se adapta, de a supravietui. O parte a reprezentantilor speciei umane aleg sa evolueze, sa se implineasca, sa devina mareti si sa se faca auziti prin creatia lor; altii, din nefericire, considera ca cea mai comoda cale de a atinge maretia este supunerea celor pe care-i considera mai slabi. De ce sa ma chinui sa creez ceva cand pot sa distrug? In felul asta lumea ma va tine minte cu siguranta.
M-am oprit o secunda si am ascultat muzica lumii... si mi-am dus aminte ce sunt si pentru ce sunt.
Inca din copliarie mi s-a povestit despre creatia acestei lumi: cum Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa si i-a oferit in dar liberul arbitru, dar pe care omul nu l-a putut stapanii, dar care l-a depasit si l-a aruncat intr-o prapastie.
Multi si l-au imaginat pe Dumnezeu un stapan nemilos, care a dat porunci pe care daca indraznesti sa le incalci vei sfarsi in flacarile iadului.
Eu mi l-am imaginat mereu trist, plangand ca un tata pentru copilul lui pe care-l vede cum se distruge singur, un tata care intinde o mana sa-l salveze dar copilul orbit de orgoliu trece pe langa ea fara sa o vada sau sa o simta.
Am devenit atat de orgoliosi incat nu mai vedem cararea spre casa. Orgoliul ne-a orbit intr-atat incat nu mai vedem creatia nici daca este simpla in fata noastra.
M-am oprit o secunda sa ascult muzica lumii... si am privit in jurul meu... Ce vad? Vad copii care vin pe lume in durere si nu din dragoste. Copiii sunt ingeri veniti in lumea noastra ca sa ne invete sa iubim. Cati copii sunt conceputi din dragoste? Si aici nu ma refer la faptul ca mama si tatal lui au simtit o oarecare atractie fizica unul fata de celalalt. Cati parinti considera copii un dar si nu ceva util care sa le dea un pahar cu apa la batranete? Cati parinti se opresc sa asculte ce spun copii lor? Cati parinti privesc spre copii lor cu ochii sufletului, acceptandu-i asa cum sunt, si iubindu-i fara sa incerce sa ii transforme in imaginile lor esuate in timp. Cati adulti au curajul sa recunoasca ca exista oameni mai destepti decat ei? Cati au curajul sa accepte ca un copil poate fi un geniu?
Ce facem cu acesti ingeri care sunt trimisi sa ne salveze sufletele? Ii modelam dupa sufletele noastre fricoase. Ii trimitem in scoli si ii incadram in sisteme care se straduie sa stearga orice urma de originalitate din om, se straduie sa stearga omul din om. Nu ne mai pasa. Facem un copil ca asa s-a intamplat sa fie, apoi mai facem unul ca sa nu creasca singur celalalt, se mai intampla apoi un accident si apare inca unul. Dar nu-i nici o problema pentru ca acolo unde creste unul, cresc si ceilalti, asa... cum o fi.
De ce vor unii oameni sa aiba copii cu orice pret? Din orgoliu? Ca sa fie in randul lumii, ca sa se simta intregi? Pana la urma nu este vorba de ei, este vorba despre noi. Si asta se vede in ei, se vede in felul in care nu le mai straluceste lumina in ochi, in felul in care ochii lor sinceri si puri au devenit de fapt ochii malitiosi ai parintilor.
Un copil este imaginea reflectata a parintilor lui. Pentru ca el da ceea ce primeste si, spre deosebire de adulti, nu are experienta necesara construirii unei masti elaborate. Daca un copil primeste dragoste in familie nu isi va pierde inocenta. De ce exista copii rautaciosi si orgoliosi inca de mici? Imita - ei ne imita pe noi.
Ne jucam de-a Creatorul fara sa fim pregatiti pentru asta.
De ce nu privim inauntrul nostru, de ce nu alegem sa ne vindecam pe noi inainte de a ne multiplica? Dumnezeu nu ne-a dat darul procreerii ca sa populam planeta, ni l-a dat ca experienta asta sa ne invete ceva, sa ne invete sublimul.
Voi mame care alegeti sa va omoriti copiii de rusine ca-i aveti sau de teama ca nu veti avea cu ce sa-i hraniti, voi mame care ii abandonati din lasitate sau voi femei care alegeti sa faceti un copil in speranta ca veti priponi masculul in batatura, voi tati carora nu va pasa de femeile de langa voi care daruindu-se voua v-au oferit cel mai de pret dar, un pomisor sadit in gradina vietii de care amandoi trebuie sa aveti grija in egala masura si sa-l inconjurati cu dragoste! Da, voi! Treziti-va. Uitati-va la voi si la repercusiunile faptelor voastre. Fiecare medalie are un revers, fiecare fapta are o plata.
Am stiut mereu ca am venit pe lumea asta cu un scop. Adevarat este ca nu am stiut din totdeauna care este acela.
Nu suntem fiinte aleatorii pe o planeta uitata intr-o galaxie undeva traind in legea hazardului. Suntem aici ca sa traim experienta creatiei, ca sa putem fi intregi cu adevarat intelegand si traind iubirea in toate formele ei. Cum altfel am fi putut trai toate formele de iubire decat in forma umana?
Ce-ar fi daca in loc sa ne ocupam timpul pretios criticand pe ceilalti si incercand din rasputeri sa-i facem sa se simta mici, sa ne construim pe noi si sa avem grija de ograda noastra?
Cei care gasesc raspunsuri la intrebarile mele sau macar i-au pus pe ganduri sunt niste oameni norocosi.
Va doresc tuturor sa descoperiti ca sunteti ca ei, norocosi!