PLOAIE DE MAI

Ploua... ploua la sfarsitul lui mai in Bucuresti, orasul oamenilor grabiti, orasul oamenilor care uita sa se mai bucure, uita sa mai zambeasca, cufundati in dramele pe care le adopta ca pe un crez.
Este sambata - o zi in care pe strazi forfoteau amatori de plimbari de week-end sau gospodinele grabite. Acum orasul e calm. Ploua. E o ploaie purificatoare venita sa ne linisteasca sufletele de zbuciumul cotidian, parca stiind mai bine decat noi cata nevoie avem de odihna si repaus.
Atmosfera e incarcata energetic. Apa a curatat fiecare frunza de copac, fiecare urma de praf.
Imi era dor de o ploaie de vara, de racoarea care persista dupa ploaie si te imbie sa o pornesti hai-hui pe strazi. Inca imi este dor de o ploaie cu descarcari electrice, in care sa simt pasiunea naturii dezlantuite.
Exista un timp in care uram ploaia. O uram pt ca e uda si rece si pentru ca genereaza noroiul de pe strazi, noroi care murdareste pantofi si haine. Ce pierdere! Am pierdut atatea momente de bucurie, atatea momente in care ma puteam bucura de ploaie.
Acum nu ma mai gandesc la asta. Acum sunt multumita de experienta castigata si de fiecare lectie care mi-a fost servita si din care am invatat ceva.
Imi place ploaia generatoare de viata, imi place soarele ce mentine viata, iubesc zapada alba si rece care acopera muntii iarna la fel de mult ca nisipul fierbinte racorit de apa marii in miez de vara. Ma bucur de fiecare pentru ca fiecare este esential in felul lui, fiecare face parte din noi si noi facem parte dintr-un tot. Daca uram mediul inconjurator ne uram pe noi. Daca intelegem ca noi formam un intreg impreuna cu natura inconjuratoare mai avem o sansa la viata, o sansa de a salva locul asta minunat: a treia planeta de la Soare.