Mintea umana a fost creata desavarsita, asta fara indoiala. Avem capacitatea de a culege informatii, de a le selecta si a le memora. De asemenea, tot creierul nostru, conform unui rapot statistic, ingroapa bine unele informatii - in functie de cat de mult sunt utilizate sau nu. Creierul coordoneaza, stocheaza si proceseaza. Tot cu el simtim, tot cu el suferim - desi simtim o durere in capul pieptului si atunci spunem ca simtim cu inima. :)
Ca orice instrument de inalta precizie daca ii strici reglajele fine o ia razna. Creierul meu, al tau, al lui, al ei adapostesc o constiinta. Cu cat reglajul e mai departe de adevar, cu atat omul e mai aproape de animal ca si comportament.
Retinem lucrurile care ne sunt utile depotriva cu momentele de bucurie (cei care mai considera ca au asa ceva) si cu momentele care ne marcheaza profund.
Dar eu vin aici si intreb: de ce trebuie sa tin minte toate momentele triste? De ce retin cu predilectie experientele triste?
Vreau sa scap de trecut. Trecutul ce-i drept are si momente frumoase si atunci cum facem departajarea?
Cum ar fi daca am trai o zi la nesfarsit, pana ne iese perfecta? Sau nu... Cum ar fi daca am afla ca mai avem o singura zi de trait?
Ce am face? Ne-am petrece ultimele clipe lamentandu-ne si traind in trecut sau am profita cu toata fiinta noastra de minunatiile ce ne inconjoara?
Asa ma trezesc in fiecare dimineata. Ma gandesc ca poate fi ultima zi. Prefer sa ma plang "ooof,iaaar m-am trezit dimineata! ooof iar merg la serviciu!", sau sa ma trezesc fericita ca pot merge, auzi, vorbi, mirosi pentru inca o zi.
Nu ne dam seama ce daruri avem, daruri care consideram ca ni se cuvin pentru ca multi ne-am nascut cu ele. Sufletul meu experimenteaza si se bucura de fiecare clipa iar corpul meu este o bijuterie, un accesoriu al sufletului meu. Cu cat interiorul meu este mai echilibrat cu atat bijuteria va degaja mai multa caldura si va straluci mai tare. "Frumusetea vine din interior", va aduceti aminte vorba asta?
E perfect adevarat. Ceea ce purtam in suflet se reflecta perfect la suprafata: prin atitudine, prin privire, pin alura pe care o luam in timp.
Consideram ca amintirile din trecut imi sunt cea mai mare povara pentru ca nu ma lasa sa merg inainte. Parca ma trag in jos resentimentele si parerile de rau. Tristetea si nemultumirea te imbatranesc, frustrarea si rautatea te deformeaza deja.
Din acest motiv am ales sa dau jos povara si sa aleg darul.
Va doresc asemeni!
Oedip la Bulandra
Acum 4 săptămâni
Postări
2 comentarii:
ar trebui sa lasi trecutul tristetile si supararile si sa iei vaiata asa cum este. Candva eram si eu ca tine scriam intr-una diverse monologuri triste.. Mai lasa toate nimicurile astea! fii vesela, carpe diem, nu lasa trecutul sa te doboare.. imbratiseaza-l sau uita-l( daca poti) numai asa o sa poti sa mergi mai departe si sa te bucuri de viata, altfel vei deveni o fiinta plina de amaraciune si o sa uiti tot.. pana si cum miroase o floare! un sfat...si by the way.. sa te apuci de scris, serios! scrii foarte frumos.. dar sper sa fie mai vesel. Pup
Draga mea, nu interpreta gresit. Nu sunt trista. Eu ma bucur de viata, lupt. Lupt contra mea, lupt contra obiceiurilor proaste. Si din ce am invatat eu poate invata si altii.
Trimiteți un comentariu