AM ALES SA FIU FERICITA!

Da! Nu e un titlu de carte, este propria-mi afirmatie: eu am ales sa fiu fericita. Unii spun: da mah, e usor sa spui, dar... . Si mereu apare cate un "dar". Mereu apare o amanare, mereu apare o conditie. Am fost acolo. Stiu cum este. Era o vreme cand imi spuneam ca abia astept sa termin cei 4 ani de liceu si sa intru la facultate, si atunci sigur voi fi multumita. Asta nu s-a intamplat imediat, implicit am fost multi ani nefericita. Imi mai spuneam "cand o sa-mi intalnesc jumatatea si o sa am o familie a mea o sa ma simt implinita, o sa-mi gasesc linistea". S-a intamplat si asta. Am fost fericita? Sigur! Cateva luni, un an-doi, pana au inceput disensiunile. Atunci mi-am spus ca e din vina banilor si siii-guuur atunci cand vom avea o casa a noastra vom fi linistiti si fericiti. S-a intamplat si asta, si, ce sa vezi?! n-a fost de ajuns. Nimic nu s-a schimbat. De altfel linistea si fericirea mea erau departe pentru ca le conditionam de lucruri dinafara mea, lucruri variabile. Sa le luam pe rand: am terminat cei 4 ani de liceu si am sustinut exact 4 examene de admitere la facultate pe care nu le-am promovat. Nu numai ca nu ma simteam fericita, ma simteam mizerabil pentru ca imi impusesem sa fac asta, nu pentru mine, ci pentru a-mi multumi parintii, pentru a le demonstra ca sunt in stare sa fiu cineva, si pentru ca am esuat ma simteam ratata. M-am angajat ca sa nu fiu o povara pentru parintii mei. Meditatiile costau ceva si nu concepeam sa fiu o povara pentru ei. Eram nefericita pentru ca vroiam, vroiam mai mult si mai mult. Vroiam sa demonstrez ca sunt cineva, vroiam sa demonstrez ca nu sunt un nimeni. Mi-am invinovatit constant parintii pentru esecurile mele si in acelasi timp imi era frica sa ii dezamagesc. Mereu am considerat ca mi-au ridicat stacheta mult prea sus. Imi doream sa intalnesc pe cineva care sa ma inteleaga, un el cu care sa traiesc pana la adanci batraneti, un el care sa ma iubeasca si sa ma pretuiasca. Nu mergea nici o relatie. Deja imi formasem o parere despre barbati: superficiali si incapabili de iubire. Ghici de ce fel de barbati intalneam? Da! Exact acest gen. A aparut la un moment dat un el de care m-am agatat crezand ca el este responsabil cu fericirea mea. M-am inselat si de data asta. Ceva lipsea. Nu eram multumita. Mi-am tinut nemultumirea pentru mine, m-am inchis in mine blamandu-ma pentru alegerea nepotrivita :"este alegerea ta! Tu esti vinovata, tu suporti consecintele! Nu ai dreptul sa te plangi!". Cam aici a inceput Golgota mea. Fiecare nemultumire, fiecare repros pe care imi venea sa-l fac il sufocam de teama de a nu jigni omul de langa mine, in schimb absorbeam toate jignirile si le transformam in ura si frustrare, fara sa ripostez, exact ca un burete. Viata mea devenise un cosmar. Ma intrebam de multe ori daca sunt in viata sau sunt mentinuta in viata de inertie. A venit un moment in care buretele era supra-saturat si am zis "GATA! PANA AICI!" si brusc eu, cea care nu ripostase, cea care era luata in gluma, a reactionat... transant. Am zis: "Nu vreau sa merg mai departe pe drumul asta!". Reactia mea a fost o surpriza pentru el, pentru mama si pentru tata. Toti aveau impresia ca sunt fericita, asta pentru ca de fiecare data cand ma nemultumea ceva ma duceam intr-un colt sa nu fiu vazuta de nimeni, plangeam si ma invinovateam pentru alegerile facute, urandu-ma mai mult si mai mult, apoi dupa ce ma descarcam arboram un zambet neutru. Toata lumea credea ca sunt fericita insa nu eram. Am luat decizia de a divorta convinsa ca singura voi fi sigur mai fericita. Linistita am fost insa nu am fost mai fericita. In continuu ma blamam pentru anii pierduti, pentru un sir de decizii gresite. In loc sa ma linistesc sufleteste, ma incarcam de mai multa ura si resentimente. Toata atitudinea mea se rasfrangea si asupra celor din jurul meu. Am inceput sa-mi pun intrebari: un om chiar nu poate fi fericit pe lumea asta? este fericirea o utopie in sine? exista ea numai in romane si in filme? pentru ce m-am nascut? Foarte mult timp m-au macinat diverse ipoteze. Am trecut din iad in rai si apoi iar in iad. S-a dus in mine o lupta pe viata si pe moarte. Am trecut prin depresii puternice culminand cu atacuri de panica. Am simtit ura, neputinta, disperare, marginalizare, excludere. Nu mai stiam cine sunt. Nu intamplator am intalnit unn suflet extraordinar, care a avut rabdare cu mine si pentru prima oara dupa mult timp am simtit ca in discutia cu ea nu ma simt judecata sau etichetata. Ea se numeste Nico si m-a ajutat sa gasesc multe raspunsuri la intrebarile mele. Mi-a propus sa particip la unul din workshop-urile tinute de ea. Initial am dat un pas inapoi. Dar ceva ma atragea acolo. In loc sa opun rezistenta m-am lasat condusa de impuls si am zis "de ce nu?!". Acum pot spune ca este, pana acum, cel mai bun lucru pe care l-am facut pentru mine. Acum am inteles cine sunt, am invatat sa ma accept asa cum sunt si ca fericirea mea depinde de mine, nu de ceilalti. Am invatat sa iert. Am invatat sa imi iert parintii si in loc sa-i invinaovatesc ca au luat o serie de decizii gresite pentru mine, ca n-au avut incredere in mine, ca nu m-am simtit apreciata si iubita am ales sa le multumesc pentru ajutorul lor si pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului, considerand ca nu eram aici si asa cum sunt acum daca ei nu ar fi reactionat asa cum au facut-o. Daca mama si tata nu ar fi fost atat de cicalitori si daca nu mi-ar fi ridicat stacheta atat de sus eu m-am fi multumit cu putin si probabil nu as mai fi facut facultatea, nu as fi avut ambitia sa invat atat de multe lucruri si sa imi gasesc un loc de munca bun. Probabil nu as fi fost atat de introspecta, m-as fi multumit cu putinul pe care mi-l oferea intamplarea si cu siguranta nu as fi evoluat. Astfel am ales sa privesc totul din alt unghi si sa transform raul in bine. Daca nu se intampla sa am un sot care sa nu imi arate iubire si intelegere atunci nu as fi putut face diferenta. Din aceasta multitudine de cauze eu am ales sa fiu fericita, nu maine, nu cand o sa imi recapat casa, nu cand voi avea masina mea, nu cand voi avea permisul de conducere, nu cand mi se va mari salariul, nu cand voi scapa de datorii, nu cand voi intalnii marea iubire CI AICI SI ACUM. Sunt fericita pentru ca ma trezesc dimineata, ma uit pe geam si imi dau seama ca sunt norocoasa ca pot trai intr-o lume atat de complexa, o lume din care pot invata atat de multe lucruri extraordinare. Ma bucur ca exista oameni carora le pasa de mine. Ma bucur pentru ca sunt sanatoasa si ma pot duce la munca. Ma bucur ca am un loc de munca si niste colegi extraordinari. Ma bucur ca pot sa fac ceea ce-mi place. Ma bucur de fiecare frunza, de fiecare floare, de nori, de ploaie, de-o raza de soare, de un zambet de o lacrima, ma impiedic si cad, ma ridic si ma scutur si merg mai departe,nu imi mai fac griji inutile, nu imi este frica de a doua zi, pentru ca asta inseamna viata, asta inseamna sa traiesti. Sunt fericita aici si acum pentru ca traiesc, pentru ca vad, aud, miros, gust, simt, iubesc si sunt iubita.