SUNT MAI PUTERNICA DECAT FRICA... IUBESC

Recunosc! Imi este frica. Inca imi este frica. Constientizez motivul pentru care simt frica si incerc sa-l desfiintez. E ca si cum as fi in sevraj. Ieri am facut un lucru pe care nu credeam sa am curaj a-l duce pana la capat. Am inmanat o scrisoare. Nu era o scrisoare in care imi asumam vreo vina sau imi ceream iertare. Era o scrisoare in care imi recunosteam sentimentele si imi asumam dorintele. Era o scrisoare ultimatum. Dupa ce am avut grija sa o inmanez personal destinatarului, uitandu-ma in ochii lui, am plecat... spre casa. N-am simtit niciodata o gama mai variata de senzatii. De la frica la usurare asezonate cu o profunda greata si durere fizica. De ce? Pentru ca maimuta din mintea mea incerca sa ma faca sa-mi inchipui urmarile gestului meu.
OK. Sa vedem ce se poate intampla in cel mai rau caz: citeste scrisoarea si iti spune ca sentimentele lui nu coincid trairilor tale. Ca ceea ce ai perceput despre relatie a fost doar punctul tau de vedere care nu se aseamana cu al lui. In fine! Si care ar fi tragedia? Pai nici una, pentru ca, in acest caz, nu ai nevoie de false pareri sau sentimente. Si apoi daca vreau ca gradina mea sa infloreasca si din pamantul proaspat la inceput de primavara sa iasa iarba verde trebuie sa scap de uscaturi.
E drept ca unii pomi doar par uscati si in anumite cazuri mai pot fi salvati, insa asta depinde doar de pom daca hotaraste sa infloreasca in gradina mea sau hotaraste ca este o uscatura si o paraseste.
Mi-am linistit sufletul din zbuciumul haotic inchipuindu-ma pe mine cand eram copil si nu aveam nici o grija, dornica sa cunosc lumea inconjuratoare, cu sufletul curat si sincer. Am imbratisat cu dragoste copilul din mine facandu-i inca o data promisiunea ca nu il voi lasa sa moara si il voi iubi vesnic. Apoi mi-am imaginat copilul din el si l-am imbratisat cu dragoste spunand-i ca orice decizie va lua eu il voi iubi si voi fi fericita pentru fericirea lui.